marți, 28 septembrie 2010

Out with the old, in with the new





    Am vrut sa plec, sa fug de lume...de mine insami, chiar. Credeam ca, daca voi calca pe alte plaiuri, daca voi respira alt aer, daca voi asculta alta civilizatie, voi putea evada din inchisoarea mintii, voi putea cauta adevarul - ma voi putea cauta pe mine.


   Sa fug si sa caut...sa caut si sa fug. Antagonia deziluziei. Speranta viselor palpabile. Atingerea imposibilului. Clar, nerealizabil.
   Tot ce mi-a adus aceasta escapada a fost o zi cu si fara mine. O zi la mare; o zi in care am trait cu adevarat.
   Am vazut Spania, am vazut Madridul, am vazut orizontul...
   Am visat, am sperat.
   Am invatat ca sunt mai puternica decat credeam; mai optimista.
   Mi-am administrat serul dragostei; al libertatii.
   Mi-am transformat convingerile in certitudini.
   Am lasat trecutul in urma. Am invatat sa traiesc prezentul; sa aspir viitorul, nu sa-l respir.
           Am inchis vechiul in rasina timpului; am aranjat noul pe rafturi.
                                 Am invatat sa fiu EU.       


duminică, 5 septembrie 2010

Deja-vu in oglinda...


Dragã foaie,
Dupã lungi cãutãri, tot la tine am ajuns, deşi ştiu cã pânã şi tu poţi sã-mi dezvãlui secretele oricãrui curios ce încearcã sã te citeascã şi sã te ia cu binişorul. Mi-am dat seama, acum mai mult ca niciodatã, cã nu pot avea încredere în nimeni – egoismul este prea puternic pentru a putea permite unui gând intrus sã-i invadeze teritoriul. Cel mai rãu e faptul cã…nu mai pot avea încredere nici în mine – egoismul egoistic vrea sã-l doboare pe cel altruistic. Nu mai pot avea încredere cã pot ţine totul pentru mine sau cã ceea ce gândesc face parte din sfera "normalului".
          Cel mai mult mã macinã propriile umbre. Umbre ce revin mereu, ce, oricât ai încerca sã le faci sã disparã, gãsesc întotdeauna o cale de scãpare. Umbre ce se aseamãnã cu buruienile pe care oricât de tare le-ai smulge, oricât ierbicid le-ai da sã bea, vor apãrea mereu când te aştepţi mai puţin, când pâmântul e mai frumos. De ce? Pentru cã rãdãcina e atât de adâncã, încât indiferent ce ai face, ea va creşte la loc ; indiferent ce ai face, sãmânţa e acolo. Şi asta încerc sã fac acum : sã scap de ea – sã scot sãmânţa din pãmânt. Însã oricât de mult scormonesc, ea nu apare, ca şi cum nu ar fi niciodatã acolo. Dar cum sã nu fie, dacã mã condamnã sã mã învârt în acelaşi cerc, la fel cum se învârte câinele în jurul propriei cozi ? Cum sã nu o gãsesc, când efectele-i sunt atât de puternice ? Ce diagnostic sã-i ofer sufletului meu, atunci când mã va întreba ce boalã are?
          Dar caut, mereu şi mereu… Însã caut în acelaşi loc; în acelaşi loc blestemat de efectele prieteniei şi ale iubirii, de efecte diferite, dar de tine tot timpul.
          Ştiu, ideile mele par hieroglife pentru oricine altcineva decât propria-mi fiinţã – la fel cum şi gândurile-mi sunt pentru mine – şi la fel cum sunt sentimentele mele pentru tine.
          Nu voi încerca sã le înţeleg, dacã îmi promiţi cã şi tu vei face la fel. Nu voi încerca sã le înţeleg, dacã îmi promiţi cã va fi bine.
          Dar cum sã-i spun lui cã va fi bine, când gândul meu e mereu la tine? Cum sã-i spun cã visele lui sunt o prostie, cã nu se vor adeveri niciodatã, când  defapt, eu asta doar sper, când defapt, mi-e fricã ca ele sã nu fie o avanpremierã a viitorului? Cum sã-i spun cã îl iubesc, când eu nu mã mai iubesc nici pe mine? Şi cum sã-ţi spun cã eşti doar un prieten, când eu vreau mereu sã fiu lângã tine ?
          Cum? Simplu : tãcerea-mi va fi cuvântul.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Slalom printre bloggeri

    Cineva mi-a spus o data..."Flavia, nu te gandesti sa-ti faci si tu un blog?".Si uite-asa, prin nenumarate insistari si plasari de produse, a reusit sa ma aduca in aceasta lume - in lumea bloggerilor. Asadar, acum stau intinsa pe jos (as vrea sa spun cu leptopul in brate, insa ma multumesc si cu calculatorul care sta pe o masuta amarata, coplesita de greutatea lui) si scriu primul meu post, printre insistentele parintilor de a ma duce sa ma pun la somn. 
      Dar hai sa ma prezint, caci asa e frumos sa faci, la inceputul unei prietenii. Numele meu- desi mentionat anterior - este Flavia; Flavy pentru majoritatea prietenilor (aka Fluffy, Ursulet, Gandacel, Scumpik sau Flavicel). Prefer Flavy :D. 
     Ce imi place? Scrisul cu castile in urechi, iesirile in natura, plimbarile lungi alaturi de prieteni - sau alaturi de castile mele dragi- , glumitele facute intre oameni, sedintele foto cu Roxana (aka persoana care m-a pus sa-mi fac blog) si Tania, imbratisarile de la prieteni, inotul cu riscul de a te ineca (nu prea stiu sa inot), intalnirile de familie, Pastele, Craciunul, sarbatorile care aduc oamenii mai aproape unii de altii; cadourile speciale, iesirile cu cortul, dansul care provine din strafundul inimii si iti invadeaza tot corpul, noutatea, lumea inconjuratoare, studierea tipurilor umane, trairea viselor.
     Ce nu imi place? Ipocrizia, minciuna, falsitatea, tendinta de a detine controlul - am cap ca sa-l folosesc - , profitorii, increzutii, egoismul, superficialitatea, oamenii vesnic nemultumiti, pierderea sperantelor si persoanele care se cred mai destepte pentru ca dau la o parte simplitatea.
      Crezi ca vrei sa ma cunosti? Stai alaturi de mine pe parcursul detinerii acestui blog si vei afla mai multe. Cu  drag, Flavy.