Am vrut sa plec, sa fug de lume...de mine insami, chiar. Credeam ca, daca voi calca pe alte plaiuri, daca voi respira alt aer, daca voi asculta alta civilizatie, voi putea evada din inchisoarea mintii, voi putea cauta adevarul - ma voi putea cauta pe mine.
Sa fug si sa caut...sa caut si sa fug. Antagonia deziluziei. Speranta viselor palpabile. Atingerea imposibilului. Clar, nerealizabil.
Tot ce mi-a adus aceasta escapada a fost o zi cu si fara mine. O zi la mare; o zi in care am trait cu adevarat.
Am vazut Spania, am vazut Madridul, am vazut orizontul...
Am visat, am sperat.
Am invatat ca sunt mai puternica decat credeam; mai optimista.
Mi-am administrat serul dragostei; al libertatii.
Mi-am transformat convingerile in certitudini.
Am lasat trecutul in urma. Am invatat sa traiesc prezentul; sa aspir viitorul, nu sa-l respir.
Am inchis vechiul in rasina timpului; am aranjat noul pe rafturi.
Am invatat sa fiu EU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu