Prietenie proiectată

Mereu am pus preţ pe prietenie. Poate chiar mai mult decât ar fi trebuit, câci mi-am neglijat, uneori, familia şi , deseori, relaţiile de cuplu.

Şi da, dezamăgiri au fost multe.

Dezamăgiri şi învăţăminte.

Însă cea mai mare dezamăgire vine din partea mea, lăsând oameni dragi să plece. Şi parcă acum nu-i mai pot întoarce.

Aş vrea să înţeleg unde am greşit, însă fiecare relaţie e formată din doi oameni, iar cum nu pot să arunc responsabilitatea doar de partea cealaltă, la fel nu pot să-mi asum vina în totalitate.

Cred că e mai comod. Se pare că distanţa fizică e un motiv de despărţire, până la urmă. Cu toate că niciodată nu am crezut în relaţii (de cuplu) la distanţă, am crezut în prietenii, la km depărtare. 

Am crezut atât de mult, încât acum regret că nu mi-am exprimat suficient aprecierea,  apropierea, bucuria, mulţumirea şi recunoştinţa. Regret şi că nu am lăsat acele persoane dragi să şi le exprime şi ele.

Poate că, uneori, e prea târziu. Poate că m-am înşelat şi există un niciodată pentru lucrurile frumoase , atunci când ele întârzie să (re)apară. 

Poate că, uneori, e deajuns să rămâi cu amintirile frumoase, căci oamenii pot să plece fără un aparent motiv.

Însă azi, nu pot să nu mă gândesc la toate lecţiile pe care le-am fi putut învăţa şi la toate clipele pe care le-am fi putut petrece împreună. 

Astăzi, mă gândesc la un Alfabet ce merită să fie spus şi care nu va fi adus la cunoştinţă de propria-i autoare, în inima Clujului. 

Astăzi, mă gândesc la visele pe care un om minunat, le trăieşte prin mine, pentru a-şi putea realiza noi vise, pentru suflet. 

Astăzi, mă gândesc la chimii şi egoisme, filozofate „în banca a 4-a rândul de la geam”; la un viitor cercetător extraordinar care mă caută şi se caută, din când în când.

Astăzi, mă gândesc la blănuri purtate vara, pe o bicicletă, la dialoguri în engleză şi bowling (transformat in darts şi fugă de băieţi) cu peripeţii.

Astăzi nu e cum mi-aş fi dorit să fie.

Şi cel mai dor mi-e de ceea ce nu am putut să cunosc nici o clipă. De un psiholog în devenire, citind prin biblioteci şi iubind să se dezvolte socio-emoţional. Mi-e dor şi sunt dezamăgită de neputinţa de a-ţi spune „cum ar fi fost dacă...” . Pentru că ai fi iubit viaţa ce am fi putut-o avea. Tu, trâindu-şi visul, eu, avându-te, pe tine, aproape.

„ Ziua de ieri ne-a deschis ochii. Ziua de azi mă desfiinţează ca suflet viu. Ziua de azi ţi-o dedic ţie.” A.C.