E la modă și ne place. Ne place când vedem cum alții îi desfințează pe bărbați sau pe femei, că e mai ușor să dai vina pe ceilalți, cu atât mai mult cu cât există și alte persoane care sunt de aceeași părere cu tine. Ne place să ni se spună lucruri frumoase, să ni se spună că orice e posibil dacă suntem pozitivi. Ne place și de multe ori uităm să mai și punem la îndoială.
E la modă să fie totul „fast”, ca și cum problemele noastre ar fi un hamburger gata să fie preparat în ceva mai bun. Marile schimbări vin în timp și cu efort. Pare ciudat să crezi altfel, oricât de mare ar fi goana asta după timp.
Dacă am învățat ceva în viața asta e că nu există rețete universale. Există doar ingrediente. Și acele ingrediente pot să funcționeze sau pot să nu funcționeze.
De multe ori ne autosabotăm și nici nu ne dăm seama. De ce? Pentru că e mult mai ușor să selectezi informația din jur care îți convine. Și e normal să fie așa, până la un punct. În momentul în care un lucru îți face mai mult rău decât bine ideal ar fi să te uiți cât mai obiectiv posibil la acel ceva. Poate îți vei da seama că defapt te sabotai singur, în tot acest timp.
M-am trezit într-o zi fără nimic din ceea ce credeam că am. M-am simțit tristă, eram debusolată și mi se părea că am trăit într-o minciună. Totul se prăbușise și nu înțelegeam cum, când totul părea a fi atât de bine. Apoi mi-am dat seama că eu m-am autosabotat. Și am făcut asta atâta timp, încât am încetat să pun la îndoială dacă ceea ce fac e în avantajul meu sau nu (am evitat să spun că e bine sau rău, că sunt prea subiective).
Cum m-am sabotat? Simplu. Prin lucrurile pe care le făceam și prin ceea ce credeam.
Ți s-a întâmplat vreodată să crezi că dacă cineva nu e acolo pentru tine, atunci înseamnă că nu ține la tine suficient? Sau că dacă prietenii ies fără tine, atunci asta înseamnă că nu îți sunt prieteni adevărați sau nu te vor în preajma lor?
Și ce ai crede dacă iubitul/iubita ar uita de ziua ta? Cu siguranță asta ar însemna că nu te iubește, nu-i așa? Adică atunci când iubești TREBUIE să fii atent la astfel de lucruri, nu?
Ei bine, dacă ți-aș spune că NU trebuie?
Dacă ți-aș spune, că prin toate aceste gânduri, tu te sabotezi? Că îți sabotezi relațiile și, încet, încet, fericirea?
De ce? Pentru că fiecare om vine cu experiența lui de viață, fiecare om vine cu felul lui de a fi, iar ceea ce pentru mine înseamnă ceva, pentru un altul poate însemna cu totul altceva.
De exemplu, dacă pentru mine să areți afecțiune în public e un mod de a spune celor din jur că nu mai ești disponibil, pentru un altul afecțiunea în public poate însemna o lipsă de respect.
Când apare problema? Atunci când cel puțin unul din noi credem că TREBUIE să fie așa.
De ce? Pentru că, dacă eu cred că afecțiunea în public e un mod de a arăta că nu mai ești disponibil, dacă tu nu îmi areți afecțiune în public, pentru că așa cred eu că TREBUIE, atunci mă voi supăra pentru că voi crede că tu nu vrei ceva serios. Și voi fi bosumflată și mă voi comporta de parcă tu nu însemni prea mult pentru mine. Că doar dacă tu nu vrei ceva serios, eu de ce aș vrea, nu? Și uite așa mă sabotez singură, când defapt omul doar are o altă perspectivă. Iar asta nu însemnă că nu e serios sau nu ține la mine, ci el vede într-un alt mod lucrurile.
Marea problemă apare atunci când noi nu comunicăm toate acestea. Pentru că, dacă eu i-aș zice că mie, faptul că nu îmi arată afecțiune în public îmi dă de înțeles că nu e serios, cealaltă persoană mi-ar putea spune și perspectiva ei. Însă dacă eu merg doar pe ceea ce cred, ajung să stric o relație, doar pentru că am avut niște perspective diferite pe care nu le-am putut comunica.Și atunci? Ce va mai fi de făcut? Pentru că, uneori, poate fi prea târziu pentru a mai putea clarifica.
Nu există adevăruri absolute.
Nu există
rețete.
Există doar perspective diferite.
Tu de câte ori ai încercat să o vezi și pe a celuilalt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu